marți, 5 aprilie 2016

Papucei- pasul 2- partea de sus

   
Spuneam că tălpiţa este pasul 1 în realizarea papuceilor. Vom trece acum la pasul al 2-lea- montatul părţii de sus a papuceilor (nu am prea avut idee cum să o numesc) pe tălpiţă.
  • Caz 1-  pe tălpiţe duble
 
    Vom croşeta un rând de picioruşe mari duble, pe împletitura ieşită din prinderea  tălpiţelor. Vom marca ochiul pe care îl considerăm că este situat la mijlocul lăţimii tălpii în partea din faţă. Putem îndoi talpa pentru a afla ochiul respectiv. De la el numărăm pe laterale 14 ochiuri, de o parte şi de alta. Marcăm. Nu este obligatoriu să marcaţi ochiul al 14-lea. În general ar fi bine să fie ochiul de la mijlocul lungimii tălpii şi să aveţi acelaşi număr de ochiuri de o parte şi de alta a ochiului de mijloc. Asta depinde de mai mulţi factori: cât de închis doriţi să fie papucelul, cât de lung este, cu ce grosime de fir aţi lucrat, etc.
    Prindem firul pe partea dreaptă, în locul marcat şi începem să montăm picioruşele mari duble. Dacă dorim papucei de casa deschişi este suficient să montaţi doar între semnele puse, dacă doriţi papucei închişi continuaţi cu montatul picioruşelor, roată, până veţi ajunge de unde aţi început.
 
 
 
    Şi uite aşa am finalizat primul rând al părţii de sus.
 
 
  • Caz 2-  pe tălpiţe simple
    În acest caz putem merge cu firul în continuare sau îl tăiem dacă vrem să schimbăm culoarea.
    Întoarcem tălpiţa cu faţa în jos şi, ca şi în cazul precedent, vom marca ochiul pe care îl considerăm că este situat la mijlocul lăţimii tălpii în partea din faţă. Putem îndoi talpa pentru a afla ochiul respectiv. De la el numărăm pe laterale 14 ochiuri, de o parte şi de alta. Marcăm.
 
 
 
    Rândul 1- prindem firul pe partea dreaptă, în locul marcat şi începem să montăm picioruşele mari duble. De astă dată băgăm acul pe sub picioruşele mari duble care formează rândul 4 al tălpii.
 
 
 
    Rândul 2 şi 3- vor fi realizate din picioruşe mici.
    Cum spuneam, putem schimba culorile în fiecare rând, având grijă să ascundem capetele firelor.
 
 
 
            De acum vom lucra între marcaje, în partea din faţă a papucelului.
 
    Rândul 4- îl începem unde este marcajul, cu două ochiuri de lanţ, ca prim picioruş mare dublu. În acest rând vom avea de făcut picioruşe mari unite. Avem deci acel picioruş prim, urmează să luăm un jeteu, introducem acul în ochiul următor al râdului croşetat anterior şi îl tragem prin ochiul respectiv, se ia din nou un jeteu care se trece prin primele două bucle aflate pe croşetă. Se ia din nou un jeteu, introducem acul în ochiul următor al râdului croşetat anterior şi  îl tragem prin ochiul respectiv, se ia din nou un jeteu care se trece prin primele două bucle aflate pe croşetă. Acum avem pe croşetă 3 bucle. Repetăm pâna când vom avea pe croşetă 4 bucle după care vom lua un jeteu pe care îl trecem prin cele 4 ochiuri.
 
 
    Avem acum pe croşetă o buclă. Repetăm paşii. Luăm un jeteu, introducem acul în ochiul următor al râdului croşetat anterior şi îl tragem prin ochiul respectiv, se ia din nou un jeteu care se trece prin primele două bucle aflate pe croşetă. Se ia din nou un jeteu, introducem acul în ochiul următor al râdului croşetat anterior şi îl tragem prin ochiul respectiv, se ia din nou un jeteu care se trece prin primele două bucle aflate pe croşetă. Acum avem pe croşetă 3 bucle. Se ia din nou un jeteu, introducem acul în ochiul următor al râdului croşetat anterior şi îl tragem prin ochiul respectiv, se ia din nou un jeteu care se trece prin primele două bucle aflate pe croşetă. Acum vom avea pe croşetă 4 bucle. Luăm un jeteu pe care îl trecem prin cele 4 ochiuri. Şi tot aşa până ajungem la marcaj. În total vom avea 10 picioruşe mari unite.
 
   
    Rândul 5- croşetăm două ochiuri de lanţ- primul picioruş, răsucim lucrul, şi în acelaşi ochi al rândului anterior (la rădăcina primului picioruş) mai croşetăm două picioruşe mari duble. Continuăm cu picioruşe mari duble în fiecare ochi al râdului croşetat anterior.
 
 
    Rândul 6- croşetăm un ochi de lanţ, răsucim lucrul, şi în fiecare ochi al râdului croşetat anterior, vom băga pe rând croşeta, vom lua câte un jeteu pe care îl vom trage prin ochi şi îl vom păstra pe croşetă. În total vom avea pe croşetă 12 ochiuri.
 
 
 Luăm un jeteu şi îl tragem prin toate cele 12 ochiuri. Încheiem cu un ochi de lanţ.
 
 
    Cu picioruşe alunecate ne deplasăm spre laterală, unde vom  continua să croşetăm un rând de picioruşe mici.
 
 
    Dacă dorim să-i facem o bareţică ne vom opri cu picioruşele mici cu patru ochiuri înainte de a termina rândul. Croşetăm un lanţ din 20 de ochiuri (câte consideraţi necesare).  Întoarcem în al 15-lea, pentru a lăsa loc pentru năsturel, şi revenim pe lanţ cu picioruşe mari duble şi reintrăm în rândul cu picioruşele mici, pe care îl vom finaliza de asemenea.
 
    
    Dacă îl doriţi mai înalt la spate puteţi să croşetaţi  în continuare încă un rând de picioruşe mici.
    Şi e cam gata acest model de papucel. Numai bun de încălţat!
    Puteţi să-l accesorizaţi, cu floricele, mărgeluţe, fundiţe…

 

    Pe curând…